În 1991, Consiliul Delegaților de Cruce Roșie și Semilună Roșie a cerut FICR „să înființeze un grup de experți care să studieze posibilitatea elaborării unui Cod de conduită privind ajutorul umanitar în situații de dezastre naturale și tehnologice”. Ulterior, FICR a colaborat cu Comitetul director pentru răspuns umanitar (SCHR), o rețea de ONG-uri internaționale importante și cu CICR, pentru a elabora, în 1994, Codul de conduită pentru Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie și ONG-uri în domeniul ajutorului în caz de dezastre. Codul a fost „salutat” printr-o rezoluție a Conferinței Internaționale a Crucii Roșii și Semilunii Roșii (care include toate statele părți la Convențiile de la Geneva, precum și componentele Mișcării) în anul următor.

Codul de conduită stabilește zece principii de bază, precum și trei anexe cu recomandări adresate guvernelor statelor afectate, guvernelor donatoare și organizațiilor interguvernamentale. De-a lungul anilor, aderarea la Cod a devenit o modalitate importantă pentru Crucea Roșie și Semiluna Roșie și pentru ONG-uri de a se defini ca fiind umanitari.

.