ADN-ul fiecărei persoane conține o parte din povestea umană: cum strămoșii noștri – maimuțe zvelte, utilizatoare de unelte – s-au răspândit pe întreaga planetă, colonizând medii atât de variate precum Himalaya, Arctica și Bazinul Amazonului.

Milioane de oameni au avut cel puțin o parte din ADN-ul lor studiat, dar pentru că aceștia sunt în mare parte occidentali din mediul urban și din Asia de Est, mostrele repetă aceleași detalii ale acestei povești. Din aceste date, știm de trei decenii că Homo sapiensea evoluat în Africa cu aproximativ 200.000 de ani în urmă. Pentru a răspunde când și cum au migrat oamenii din Africa, cercetătorii au avut nevoie de ADN de la un grup mai mare de oameni.

Trei grupuri de cercetare au secvențiat genomurile de înaltă calitate a 787 de persoane din peste 270 de populații. Descoperirile lor au fost publicate concomitent în Nature în septembrie. Două dintre studii au prelevat eșantioane din grupuri izolate de pe glob pentru a maximiza diversitatea lingvistică și culturală. Cel de-al treilea s-a concentrat pe populațiile indigene din Australia și Papua Noua Guinee.

„Genomurile din aceste populații mai îndepărtate ne pot spune într-adevăr foarte multe despre istoria evoluției umane”, spune Evelyn Jagoda, doctorandă în genetică evoluționistă la Universitatea Harvard și coautoare a unuia dintre studii.

Deși fiecare echipă a colectat și analizat genomurile în mod independent, au ajuns la aceeași concluzie generală: Asemănările genetice dintre popoarele din Eurasia, Oceania și Americi indică faptul că toți cei care nu sunt africani descind dintr-o mică populație care a părăsit Africa în urmă cu aproximativ 60.000 de ani.

Homo sapiens mai vechi au reușit să iasă din Africa, dar aceste populații trebuie să fi dispărut în mare parte. Doar unul dintre cele trei studii a detectat o urmă a existenței lor: Aproximativ 2 la sută din genomul papuașilor provin probabil de la acești migranți anteriori.

Cercetătorii speră să folosească noile date pentru a găsi boli și adaptări specifice populației. Mai sunt încă multe lucruri de învățat, spune Nick Patterson, un biolog computațional de la Broad Institute și co-autor al studiului. „Aceste date sunt extrem de bogate.”.