O „reținere autoasigurată” este, de fapt, același lucru cu o franșiză într-un contract declanșat de obligația de apărare a unui asigurător, a decis o instanță din Ontario într-un caz care implică un acord între un antreprenor de ascensoare și proprietarul/gestionarul clădirii.

„Chiar dacă SIR nu este, din punct de vedere tehnic, o franșiză, ele sunt în mod evident similare și legate din punct de vedere funcțional”, a scris judecătorul James Diamond de la Curtea Superioară din Ontario în cazul Henry v Thyssenkrupp Elevator (Canada) Limited.

„Atât un SIR, cât și o franșiză au multe trăsături comune, iar orice distincție (distincții) între ele nu subminează scopul clauzei 1.7.5 din contract; această clauză este destul de expansivă. Curtea de Apel din Ontario a tratat reținerile autoasigurate și franșizele ca fiind efectiv unul și același lucru în mai multe ocazii. Nu văd niciun motiv să mă abat de la această abordare.”

În Henry, un reclamant a fost rănit în timp ce cobora din liftul unei clădiri de apartamente rezidențiale din Toronto. Reclamantul a susținut că rănile au fost suferite din cauza unei lipse de nivelare între etajul liftului și parter, ceea ce a cauzat căderea. Instanța din Henry nu s-a pronunțat cu privire la temeinicia acuzațiilor, dintre care niciuna nu a fost dovedită în instanță.

Domnul reclamant a dat în judecată proprietarul imobilului, Sunder & Company, și administratorul imobilului, Greenwin Inc. Proprietarul pârât și administratorul proprietății au formulat o cerere reconvențională împotriva Thyssenkrupp Elevator, spunând că antreprenorul de ascensoare avea obligația de a-i apăra în acest caz, pe baza contractului dintre ei.

Acordul dintre proprietarul/administratorul proprietății și Thyssenkrupp prevedea ca antreprenorul de ascensoare să încheie și să mențină o asigurare de răspundere civilă generală sau comercială în valoare minimă de 5 milioane de dolari pentru a răspunde la toate incidentele acoperite, inclusiv vătămări corporale.

Clauza 1.7.5 din acord prevede că: „În cazul în care se încheie o asigurare de răspundere civilă generală sau comercială în valoare minimă de 5 milioane de dolari pentru a răspunde la toate incidentele acoperite, inclusiv vătămări corporale: „Toate franșizele din polițele de asigurare ale antreprenorului vor fi suportate exclusiv de către antreprenor și nu vor fi recuperate sau încercate să fie recuperate de la proprietar (Sunder).”

Anexat la poliță era un Îndatorare de reținere autoasigurată care conținea o reținere autoasigurată („SIR”) de 250.000 USD. „Cu alte cuvinte, toți asigurații își asumau autoacoperirea sumei reținute de 250.000 de dolari și că niciuna dintre acoperirea din poliță nu „intra în vigoare” până când întreaga sumă de 250.000 de dolari nu era epuizată și plătită de către asigurați”, a scris Diamond.

„O reținere autoasigurată este o sumă pe care un asigurat o reține și o acoperă înainte ca acoperirea de asigurare să înceapă să se aplice”, a constatat Diamond. „Aceasta este o formă de franșiză, sau cel puțin asemănătoare cu o franșiză, care permite asigurătorului să nu apere o cerere de despăgubire, cu excepția cazului în care asiguratul intenționează să apeleze la poliță.”

Diamond a constatat în favoarea lui Sunder că Thyssenkrupp a avut obligația de a o apăra pe Sunder, pe baza formulării din acordul contractantului. Din moment ce instanța a constatat o obligație de a apăra, aceasta a declanșat acordul contractual al Thyssenkrupp, conform clauzei 1.7.5, de a suporta costurile tuturor franșizelor, inclusiv, în acest caz, reținerea autoasigurată de 250.000 de dolari.

.